Biserica „Sf. Nicolae”

Descărcați date de scanare 3D cu laser

Biserica Sf. Nicolae din Bălinești, cod SV-II-m-A-05493. Monument istoric de importanță națională, situat în comuna Grămești, la 26 km de Rădăuți, ctitorit și construit sub supravegherea logofătului (marelui cancelar) Ioan Tăutu între anii 1493-1499, pe care genealogiștii români încep să-l includă tot mai mult (însă problema nu este pe deplin elucidată) între strămoșii poetului național al românilor, Mihai Eminescu.
Biserica are un plan de formă dreptunghiulară, fără abside laterale, în schimb cu abside poligonale la altar și pronaos.
Pictura interioară, realizată de ieromonahul Gavriil, datează din vremea lui Ștefan cel Mare și este considerată, alături de cea de la Voroneț, cel mai bine păstrat ansamblu de fresce din această perioadă.
Bolta pridvorului prezintă asemănări foarte mari cu traveele capelei Sf. Cruci din catedrala Wawel (Cracovia), fapt care denotă, cel puțin, existența unor influențe poloneze, dacă nu chiar provenienţa din spaţiul polon a meşterilor care au construit pridvorul.

Interesant în apropiere:

“Acest website a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui website intră în responsabilitatea Universității Naționale de Petrol și Gaze din Ivano-Frankivsk şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020”.
Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi co-finanţat de statele participante în program.