Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”, cod SV-II-a-A-055811487. Monument de importanță internațională, situat în localitatea Pătrăuți, la 11 km distanță de municipiul Suceava.
Biserică de plan triconc (treflat) ridicată de Ștefan cel Mare în 1487, considerată de specialiști cea mai veche biserică ștefaniană păstrată în forma ei inițială.
Arhitecții acestei biserici au utilizat, conștient sau inconștient „secțiunea de aur” sau „numărul de aur” (φ 1,618033) – raportul dintre dimensiunile unei piese de artă sau arhitectură, în construcția sa.
Cea mai importantă frescă interioară de la Pătrăuți este „Cavalcada Sfintei Cruci” sau „Cavalcada împăratului Constantin cel Mare”, pictată pe peretele vestic al pronaosului. Această scenă, în care împăratul conduce cavalcada a 16 sfinți militari, cu trimitere evidentă spre bătălia de la podul Milvius (312), nu mai apare în pictura țărilor ortodoxe, în Moldova apărând în plus doar la biserica din Arbore.
Simbolismul frescei de la Pătrăuți a fost interpretat de către bizantinologul născut la Kiev, André Nicolaevici Grabar (1896-1990), în sensul că așa cum împăratul Constantin cel Mare (306-337) i-a învins pe păgâni, tot așa îi va învinge și „noul Constantin” (Ștefan cel Mare).