Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” Rădăuți, monument de for public de importanță județeană, situat în municipiul Rădăuți (36 km distanță de Suceava), Piața Unirii, nr. 63, într-o clădire de patrimoniu din 1860. Cel mai vechi muzeu etnografic din Moldova (partea acestei provincii istorice situată în România).
Istoricul acestui muzeu nu este lipsit de dramatism. Organizat și deschis publicului în aprilie 1934 sub denumirea „Muzeul de Antichități și Etnografie”, funcționa pe atunci în clădirea actualei primării din municipiul Rădăuți și expunea numeroase obiecte populare din satele Bucovinei, adunate de învățătorii Samuil și Eugenia Ioneț. După 1944, colecția muzeului (10.000 de piese) a fost confiscată în întregime de către armata sovietică. O parte din piesele acestei colecții se află în prezent la Muzeul Etnografic din Chișinău, Republica Moldova.
Muzeul deține acum circa 8.000 exponate, grupate în 13 colecții. Dintre acestea, aproape 1000 formează expoziția permanentă, dispusă în 11 săli (inclusiv holul). Deosebit de importante sunt colecțiile de ceramică, obiecte de lemn, veșminte populare și țesături.
În cadrul colecției de ceramică, se remarcă cea de Rădăuți (sec. XV și XIX), de Kuty – localitate de pe malul Ceremușului (sec. XVII), neagră și smălțuită de Marginea (cea mai veche este din perioada interbelică), de Păltinoasa și Dolhești.
În cadrul colecției de obiecte de lemn impresionează un hârleț cu margine de metal din sec. XVI-XVII, instrumentele și instalațiile tehnice populare din secolul XIX pentru transformarea inului și cânepei în fire și țesături, pentru obținerea uleiului din semințe de cânepă și bostan, o ladă de zestre și un pat din același secol, războaiele de țesut populare (stative).
Un loc aparte în cadrul colecției de veşminte populare și țesături este deținut de instrumentele de lucru tradiționale ale cojocarilor.