Biserica „Sfântul Dumitru”

Descărcați date de scanare 3D cu laser

Biserica „Sfântul Dumitru”, anul 1870. Număr de patrimoniu 1139. Monument de valoare națională. Este amplasată în satul Tatariv, Consiliul municipal Yaremche.
Se cunoaște, cu certitudine, că biserica „Sfântul Dumitru” ființa deja în sec. XVIII și era din bârne, având o clopotniță separată. Actuala biserica de lemn a fost construită în anul 1870, după proiectul arhitectului polonez F. Męcziński. Se poate să fi fost zidită pe locul unei biserici de lemn mai vechi. Construcția ei originală este o mostră de arhitectură a școlii populare huțule: în plan cruciform, prezintă o singură turlă și figuri sculptate la capetele bârnelor. Planul bisericii se evidențiază datorită turlei centrale lărgite și capetelor laterale scurte. Turla centrală are un acoperiș cu opt laturi, sprijinit pe o mare construcție octogonală.
Forma armonioasă a lăcașului, care se înscrie în peisajul montan, este întregită de clopotnița din bârne, la fel de originală. Biserica a stat acoperită cu draniță, până pe la finele anilor 1980.
În interiorul bisericii se păstrează picturi în tempera din sec. XIX. Iconostasul vechi, cu cinci registre, a fost pictat de Antoni Orzechowski (conform autografului pe icoana Sfântul Nicolai Făcătorul de Minuni, de pe iconostas).
În ultimul deceniu al sec. XX, eforturile au fost concentrate în direcția menținerii în stare bună a interiorului ansamblului sacral din Tatariv. Renovarea de amploare, din anul 2017, cu păstrarea picturilor în tempera din interiorul ansamblului, i-a redat aspectul inițial.

Interesant în apropiere:

“Acest website a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui website intră în responsabilitatea Universității Naționale de Petrol și Gaze din Ivano-Frankivsk şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020”.
Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi co-finanţat de statele participante în program.