Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Solun

Descărcați date de scanare 3D cu laser

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Solun, anul 1629. Este situată în orașul. Pechenizhyn, raionul Kolomyia.
În 1629, la micul paraclis vechi din partea de jos a localităţii Pechenizhyn, a fost construită partea de lemn a bisericii. Această biserică, parte a lăcaşului actual, a fost mutată de lângă Kiev, pe bucăţi şi asamblată aici de către cărăuşi din partea locului, care aduceau sare din Carpaţi. Tot ei au acoperit-o cu draniţă, peste care mai târziu s-au pus foi de tablă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica Sfântul Dimitrie, mai ales acoperişul ei, au fost deteriorate de gloanţe şi schije de proiectil.
Catapeteasma este veche, ea incluzând icoana „Naşterea lui Hristos”, care datează din sec. XVII. Icoanele de pe iconostas s-au păstrat intacte din vechime, iar pe cupola altarului au fost restaurate imaginile celor patru heruvimi, acoperite până atunci de un strat gros de vopsea.
În anii 2008-2009, lăcaşul de închinare a fost renovat, fiind înlocuite toate crucile de pe cupolele lui. Atunci a fost restaurată şi clopotniţa, pentru care s-au achiziţionat trei clopote noi.

Interesant în apropiere:

“Acest website a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui website intră în responsabilitatea Universității Naționale de Petrol și Gaze din Ivano-Frankivsk şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020”.
Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi co-finanţat de statele participante în program.