Muzeul Național al Ouălor Încondeiate, monument de for public, de importanță națională, situat în localitatea Ciocănești (101 km distanță de Suceava), deschis publicului în 2007.
Colecțiile muzeului, în care sunt prezente ouă încondeiate din toate regiunile etnografice ale României, au fost organizate pornind de la cele 1.800 piese care au aparținut învățătorului Novac Norbert Ioan, fiu al locului. Ouăle din această colecție (cel mai vechi datează din 1902) redau motivele populare cusute pe bundițele, cămășile sau catrințele purtate în sudul Bucovinei.
La colecția nucleu s-au adăugat cele 1.650 piese din colecția medicului ftiziolog Anton Setnic și exponatele de la Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, care se desfășoară anual, începând cu 2007, în Ciocănești. Datorită găzduirii acestei manifestări, ca și a Festivalului Păstrăvului, comuna a câștigat titlul „Satul Cultural al României, 2014”.
Cele mai obișnuite simboluri redate pe ouăle încondeiate sunt linia verticală și cea orizontală (reprezentând viața, respectiv moartea), spicul de grâu (bogăția), linia dreaptă (destinul), linia în dinți de ferăstrău (binele și răul), spirala (timpul).
Un element de atracție suplimentar este dat de un atelier-școală de încondeiat ouă, în care vizitatorii pot învăța tainele acestei arte.


