Mănăstirea Hagigadar („Îndeplinirea Dorințelor” în armeană, din „hagiuc” = dorință și „gadarel” = a împlini), cod SV-II-a-A-05504. Monument de importanță națională, situat la o distanță de circa 3 km de municipiul Suceava, în satul Bulai din comuna Moara.
Biserica este poziționată pe dreapta drumului de acces dinspre Suceava spre Fălticeni, în apropiere de drumul european E85.
Fostă mănăstire armenească de maici spre sfârșitul secolului XVII, cu clădirea bisericii construită între anii 1512-1513 de către negustorul de vite armean Drăgan Donavac (Donavachian).
Mănăstirea este vestită pentru tradiția urcării în genunchi a dealului pe care este ridicată biserica și a înconjurării, tot în genunchi, de trei ori, a bisericii de către pelerinii care își doresc împlinirea unei dorințe.